„Nu-i mai lăudați atât, să nu și-o ia în cap”, era sfatul „specialiștilor” din fotbalul românesc, pentru presă, după meciul cu Croația. Ba da, o să-i lăudăm! O să-i ridicăm în slăvi și poate o să cerem, chiar noi cei din presă, acum să li se facă statui. „Nu stâmba!”, vorba lui Gică Hagi.
O facem pentru că merită, așa cum îi criticăm de multe ori pe pseudo fotbaliștii care nu merită laude. Pentru că simțim același lucru ca și suporterii, pentru că fotbalul înseamnă pentru noi emoție, pumnii strânși la meciuri, îmbrățișări cu niște necunoscuți care ni se par extrem de apropiați când ai noștri marchează un gol. Și am avut dreptate, pentru că această generație a trecut și peste „mitul” românesc al laudelor care „se urcă la cap”. A învins Anglia în probabil cel mai frumos meci în care a jucat România, după aproape 20 de ani. Un meci ireal, un vis, o adiere de vânt într-o vară toridă. Acești băieți nu au aere de false vedete după câteva laude primite, pentru că ei nu au nimic din fotbaliștii români pe care îi știam noi din ultimii ani. Să-i uităm pe cei care umblă doar pe vârfuri, care-și revarsă supărarea pe presă și pe suporteri, crezând că astfel își ascund mediocritatea, după un meci ratat.
Când vezi naționala României la Euro ai impresia că am naturalizat 11 jucători și i-am pus să joace în tricoul galben. Au tupeu, nu se pierd în momente esențiale, gândesc ofensiv, revin după ce au fost egalați și câștigă ei meciul ultimelor minute. Adică tot ceea ce nu avea naționala României după anul 2000.
Suntem ca babele ce-și bârfesc vecinii
Aventura unei noi generații de aur prin fotbalul adevărat ar trebui să schimbe ideiile preconcepute. Printre ele și ideea de a controla viața unui fotbalist. Florinel Coman este băiatul rebel, care iese din tipar, care niciodată n-ar fi preferatul dirigintei la școală. Nici nu-l vrem așa. Îl vrem pe fotbalistul Coman, cel care a învins Anglia, cel care a umilit vedete de zeci de milioane de euro din Premier League. Lăsați-l să fumeze, dacă asta vrea! E viața lui și el va avea de suferit. Putem să-i spunem că nu este bine pentru sănătatea lui, ori pentru cariera lui de fotbalist, dar nu-i putem impune să intre într-un tipar pe care noi îl considerăm perfect. El a fost mare în meciul cu Anglia tocmai pentru că iese din tipare. Suntem ca babele ce-și bârfesc vecinii. Ne interesează ce fac fotbaliștii când nu sunt pe teren. Coman fumează, Budescu mănâncă sarmarle, Alibec se joacă pe calculator, Mutu e petrecăreț, Dobrin bea…
Nu vi se pare că în toată istoria noastră le-am găsit defecte celor mai buni? De ce nu-i putem judeca doar după ce fac în teren? Până la urmă, fotbalul îi judecă pe toți și aceasta e singura judecată care contează. Să-i numărăm golurile lui Coman, mai des decât țigările. Probabil am avea cu toții mai mult de câștigat și poate că așa va renunța și băiatul care ne-a făcut să țipăm de bucurie vineri seara, la un viciu nesănătos. Astăzi trebuie să vorbim doar de fotbal, pentru că astăzi avem o națională de tineret care chiar nu se mai teme de niciun adversar în lume.
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER